Crăciunul la DIVA – Din 15 octombrie, în fiecare zi, de la ora 06:00, cu premiere marți, vineri și duminică


Fanii DIVA știu că luna octombrie înseamnă – de ani buni încoace – momentul în care începe numărătoarea zilelor rămase până la Crăciun, odată cu maratonul de povești romantice TV difuzat de postul unde iubirea este la ea acasă. DIVA nu se dezminte nici anul acesta: de la mijloc de octombrie, în fiecare zi (de la 06:00, până la 02:00), pe post sunt programate non-stop filme de dragoste de sărbători, în cadrul seriei speciale Crăciunul la DIVA. În plus, zilele de marți, vineri și duminică sunt dedicate următoarelor premiere:

  • 13 octombrie, ora 20:00  „Sortiți de Crăciun” („Destined at Christmas”, 2022). În film, Kim (Shae Robins) și Theo (Casey Elliott) se cunosc la o sesiune de shopping de Black Friday și petrec tot filmul încercând să se redescopere.

  • 13 octombrie, ora 21:55 – „Sortiți de Crăciun 2: Cerere în căsătorie” („Destined 2: Christmas Once More”, 2023). Aventura protagoniștilor de mai sus continuă în acest film, în care Theo (Casey Elliott) încearcă să o ceară în căsătorie pe Kim
    (Shae Robins), dar are parte numai de obstacole. Prima dată pierde inelul, apoi totul merge din ce în ce mai prost…

  • 15 octombrie, ora 20:00 – „Dorințe împlinite” („Checkin’ It Twice”, 2023). Înainte de Crăciun, Ashley (Kim Matula) și Scott (Kevin McGarry) se întorc acasă, în orășelul Idaho Falls. Amândoi s-au despărțit brusc de partenerii lor și au probleme pe plan profesional, iar când se cunosc planurile de viitor le sunt date peste cap de iubirea care se naște între ei.
  • 18 octombrie, ora 20:00  „Crăciun pe Aleea Cireșelor” („Christmas on Cherry Lane”, 2023). În film, trei cupluri care locuiesc la aceeași adresă, în perioade diferite de timp (1973, 1998 și 2023), încearcă să depășească cu bine obstacolele de care au parte, în perioada sărbătorilor de iarnă.
  • 20 octombrie, ora 20:00  „Vizionare de Crăciun” („A Christmas Open House”, 2022). Eroina din scenariu este Melissa (Katie Stevens), care face echipă cu agentul imobiliar David (Victor Rasuk), pentru a renova și a vinde casa mamei ei. Melissa a fost îndrăgostită lulea de David din clasa a șaptea încolo, iar faptul că acum lucrează cot la cot cu el nu o ajută deloc… În film apar și Ben și Erin Napier (vedete ale postului HGTV), care sunt experți în redecorări interioare.
  • 22 octombrie, ora 20:00  „Un Crăciun la podgorie” („A Vineyard Christmas”, 2023). Heather (Nikki McKenzie), gadza emisiunii TV „Read Between the Vines”, e decisă să filmeze un episod perfect de Crăciun în care să prezinte o cramă din orășelul ei natal. Singurul lucru care îi stă în cale pare a fi Rudy (Victor Zinck Jr.), încăpățânatul proprietar al acesteia.
  • 25 octombrie, ora 20:00  „Trei Magi și un bebeluș” („Three Wise Men and a Baby”, 2022). Trei frați (Paul Campbell, Tyler Hynes și Andrew W. Walker), pornesc într-o călătorie neașteptată, de sărbători: trebuie să aibă grijă de un bebeluș, ocazia perfectă pentru a da de necaz și a se redescoperi.
  • 27 octombrie, ora 20:00  „Renovare de Crăciun” („Flipping for Christmas”, 2023). Înainte de Crăciun, Abigail (Ashley Newbrough) încearcă să-și ajute sora să vândă o casă moștenită recent, dar lucrurile nu merg conform planului: ce credea că va fi o transformare ușoară se dovedește a fi ceva mai complicat, odată ce în peisaj apare atrăgătorul Bo (Marcus Rosner).
  • 29 octombrie, ora 20:00  „Crăciun la magazinul de jucării” („Christmas in Toyland”, 2022). Charlie (Vanessa Lengies) este trimisă la magazinul de jucării Toyland, pentru a analiza scăderea vânzărilor; la fața locului, eroina încearcă să salveze sute de locuri de muncă în timpul rămas până la Crăciun și să demonstreze că magia sărbătorilor de iarnă există cu adevărat.
Sursa oficială: movienews.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Program de 1 decembrie la televiziunile Pro TV, Antena 1, Kanal D, Kanal D2, TVR 1, TVR 2, TVR 3

Program de revelion 2026 la televiziunile TVR 1-3, TVR Cultural, TVR Folclor, TVR Sport, PRO TV, Antena 1, Kanal D, Prima TV, Antena Stars

Program special de Crăciun la televiziunile TVR, Kanal D, Antena 1 și Antena Stars