Program special de Crăciun la televiziunile TVR, Kanal D, Antena 1 și Antena Stars




De Crăciun, Televiziunea Română propune o grilă dedicată întregii familii, cu producții în premieră, concerte remarcabile, transmisiuni religioase de la București și Vatican, mari artiști ai muzicii românești și internaționale, dar și momente de recunoaștere a valorilor autentice. De la aventura polară „Kina și Yuk”, la aniversarea de 60 de ani de carieră a Irinei Loghin, de la concertele Paulei Seling și Paul Surugiu-Fuego, până la Gala „Omul Anului 2025”, TVR transformă sărbătorile într-o experiență de emoție, reflecție și solidaritate.

În Ajunul Crăciunului, de la ora 18:20, la TVR 1 telespectatorii sunt invitați la prima parte a concertului „Steaua Nordului”, susținut de Paula Seling – un regal muzical plin de lumină, speranță și emoție, dedicat spiritului Crăciunului (partea a doua, pe 25 decembrie). Concertul se difuzează la TVRi de la ora 18:45.

În așteptarea lui Moș Crăciun, seara continuă cu premiera filmului „Kina și Yuk: o caldă aventură polară”, difuzată miercuri, 24 decembrie, de la ora 21:00. Producția semnată de Guillaume Maidatchevsky spune povestea emoționantă a două vulpi polare separate de topirea gheții, într-un film realizat cu imagini reale din viața sălbatică, care atrage atenția asupra impactului schimbărilor climatice. Narațiunea este susținută de lectura Irinei-Margareta Nistor.

În dimineața de Crăciun, joi, 25 decembrie, de la ora 10:00, TVR 1 transmite în direct Sfânta Liturghie a Nașterii Domnului, de la Catedrala Patriarhală, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o ediție specială Universul Credinței (difuzare simultană cu TVRi).

Seara de Crăciun este dedicată unei legende a folclorului românesc. Joi, 25 decembrie, de la ora 21:00, ediția specială Petrecere… cu cântec” marchează 60 de ani de carieră ai Irinei Loghin. Artista este sărbătorită alături de mari nume ale muzicii populare – Maria Dragomiroiu, Daniela Condurache și Gelu Voicu – dar și de tineri interpreți: Zorina Bălan, Oana Font și Ilie Caraș. Atmosfera de sărbătoare este completată de Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. Momentul capătă o emoție aparte prin prezența întregii familii a artistei în platou, fiul său apărând pentru prima dată public la TVR. TVR rămâne a doua mea casă!”, mărturisește Irina Loghin.

Pe 26 decembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează GALA „OMUL ANULUI ”, punctul culminant al uneia dintre cele mai apreciate campanii ale Televiziunii Române. Zece finaliști din întreaga țară sunt celebrați pentru curaj, implicare și dăruire, iar publicul și juriul vor desemna împreună Omul Anului 2025.

Program de Crăciun la TVR 2

TVR 2 – Crăciun universal, mari concerte și excelență artistică TVR 2 aduce, în Ajunul Crăciunului, de la ora 23:00, transmisiunea directă „Credo – Vigilia di Natale”, de la Vatican – prima celebrare a Nașterii Domnului cu Papa Leon al XIV-lea. Pe 25 decembrie, de la ora 12:55, urmează tradiționalul mesaj Urbi et Orbi. Invitatul jurnalistului Titi Dincă va fi Părintele Tarciziu Șerban, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din București.


Tot în prima zi de Crăciun, 25 decembrie, de la ora 14:25, emisiunea „Drag de România mea!” propune o ediție specială de trei ore, cu Paul Surugiu Fuego și invitați din România și Republica Moldova, într-un spectacol cald, cu colinde, duete și momente de sărbătoare autentică. Paula Seling, Stela Enache, Nelly Ciobanu, Vitalie Dani, Alina Mavrodin, Valeria și Traian Ilea, Claudia Ghițulescu, Mihaela Tabură, Diamanta Paterău, Valentin Butucel și Andrei Coțofana au răspuns invitației. Atmosfera va fi completată de urături spectaculoase pregătite de Gabriel Nebunu. (Difuzare la TVRde la ora 15:30.)

Seara continuă cu „Pavarotti și prietenii: cele mai bune duete” (ora 20:05), un omagiu adus muzicii și solidarității umanitare. Sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 16:00, TVR 2 difuzează Gala de Excelență „Artiști de Platină ai României!”, ediție în care este omagiată soprana Felicia Filip, alături de invitați de marcă ai scenei culturale românești. Surpriză muzicală de sărbători sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 20:00, când TVR 2 difuzează, în premieră, super concertul pop-simfonic „Cântec nesfârșit”, susținut de Fuego la Chișinău, alături de aproape 100 de artiști, Orchestra Filarmonicii Naționale a Moldovei și Capela Corală „Doina”.

Program de Crăciun la TVR 3


TVR 3 propune, de Crăciun, să descoperim universul tradițiilor românești, cu ediții speciale dedicate colindului, cântecului popular și spiritului autentic al satului românesc.

Pe 25 decembrie, de la ora 13:30, telespectatorii sunt invitați la o ediție specialăVine Cluju pe la noi!”, realizată și prezentată de Sergiu Vitalian Vaida – o călătorie plină de har în lumea obiceiurilor de iarnă, păstrate din generație în generație. De la ora 17:00, magia colindului este adusă în prim-plan de Ansamblul Plăieșii, într-o întâlnire emoționantă cu tradițiile străbune și atmosfera iernilor de odinioară.

Seara continuă, de la ora 18:00, cu Concertul Angelica Flutur – „Huțanca din Bucovina” (prima parte), un eveniment produs de Televiziunea Română, prezentat de Iuliana Tudor, care reunește mari nume ale muzicii populare românești. „Alături de prieteni de generație, susținuți de minunata Orchestră a Fraților Advahov, Angelica Flutur a oferit o poveste adevărată despre tradițiile noastre și despre frumos!”, spune Iuliana Tudor. Partea a doua se va difuza vineri, 26 decembrie, ora 18:00

Program de Crăciun la TVR Cultural


TVR Cultural transformă Ajunul Crăciunului într-o celebrare a muzicii, dansului și cinematografiei. Miercuri, 24 decembrie, de la ora 19:30, telespectatorii pot urmări concertul Teodora Brody & Violoncellissimo, înregistrat la Ateneul Român – un recital cameral îndrăzneț, „From Mozart to Django Reinhardt”, care traversează granițele dintre clasic și jazz manouche, în aranjamente semnate de Teodora Brody și orchestrații realizate de tânărul compozitor Andrei Petrache.

De la ora 21:00, TVR Cultural a programat spectacolul de balet „Anotimpurile”, cu Malandain Ballet Biarritz și Orchestra Operei Regale din Versailles, înregistrat în cadrul Festivalului Internațional George Enescu (2015). O îmbinare rafinată între Vivaldi și Giovanni Antonio Guido, sub bagheta dirijorului Andrés Gabetta și coregrafia lui Thierry Malandain. În seara de Crăciun, de la ora 22:30, seara se încheie cu filmul clasic „Balul de sâmbătă seara” (1968), în regia lui Geo Saizescu, cu Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu și Ana Szeles – o poveste plină de farmec, umor și nostalgie.


Program de Crăciun la TVR Info


Într-un context intern și internațional tensionat, Crăciunul aduce și momente de reflecție. Telespectatorii trăiesc bucuria Crăciunului în emisiunea „Brilliant”, o ediție specială în care José Carreras, unul dintre cei mai prolifici tenori ai lumii, își spune propria poveste într-un interviu realizat de jurnalista Loredana Negrilă, joi, 25 decembrie, de la ora 13:30. 

De la ora 21:00, o ediție specială abordează teme sensibile ale memoriei recente: „La 36 de ani de la Revoluție, România democratică este sufocată cu rafturi întregi de suveniruri care glorifică regimul comunist…”, se arată într-o scrisoare a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Despre cauzele fenomenului și soluții posibile va vorbi Daniel Șandru, președintele IICCMER, în interviul acordat jurnalistului Mihai Rădulescu.

Program de Crăciun la PRO TV




PRO TV mizează pe un program variat, de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte: Jingle All the Way – Goana după cadou, Sing – Hai să cântăm!, ”Miracle on 34th Street (Miracolul de pe strada 34-considerat unul dintre cele mai populare filme de Crăciun), Concert ANDRA – ”Reverie de Crăciun” (12:30), Deck the Halls – Crăciun cu scântei ori Mirror Mirror – Oglindă, oglinjoară. Seara de Crăciun aduce aventură și acțiune cu „Indiana Jones și cadranul destinului” (20:30), urmat de comedia „The Valet” (23:15).

Program de Crăciun la Antena 1




Antena 1 propune un Ajun de Crăciun spectaculos. Pe 24 decembrie, de la ora 20:30, are loc finala „Chefi la cuțite”, cu strategii surprinzătoare și un adevărat show gastronomic. Seara continuă cu unul dintre evenimentele muzicale ce se repetă la fiecare sfârșit de an, concertul de Crăciun a lui Ștefan Bănică. Ziua de Crăciun aduce și filme pentru întreaga familie: Ajutorul lui Moș Crăciun (13:30), The Grinch (15:15), Regatul de Gheață (17:00)


Kanal D, sărbători trăite alături de oameni

La Kanal DCrăciunul este celebrat prin apropiere și autenticitate. Andreea Mantea petrece sărbătorile alături de concurenții de la „Casa iubirii”, într-o ediție specială dedicată tradițiilor. Reporterii „Asta-i România!” și „ROventura” intră în casele telespectatorilor cu reportaje emoționante, iar la „Follow us!”, Teo și Ilinca Vandici creează momente speciale alături de public și invitați surpriză.

Program de Crăciun la Antena Stars

Antena Stars întâmpină Crăciunul cu ediții speciale dedicate spiritului sărbătorilor. În zilele de 25 și 26 decembrie, de la ora 11:00, Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș și Marius Niță, îmbracă haine de sărbătoare și aduc în prim-plan tradițiile, emoția și poveștile de viață ale unor personalități îndrăgite. Printre invitații edițiilor speciale se numără Iana Novac (alături de soțul ei), Săndel, Aurora Mihai, Olguța Berbec, Eugenia Cristea și Daniela Nane, într-un decor festiv, cu momente calde și confesiuni sincere.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Program de 1 decembrie la televiziunile Pro TV, Antena 1, Kanal D, Kanal D2, TVR 1, TVR 2, TVR 3

Program de revelion 2026 la televiziunile TVR 1-3, TVR Cultural, TVR Folclor, TVR Sport, PRO TV, Antena 1, Kanal D, Prima TV, Antena Stars